joi, 4 iulie 2013

Win some, lose some.

Cred ca scriam intr-un post anterior ca ultima smecherie este sa inveti sa te bucuri de ceea ce ai, si sa ignori neajunsurile (intotdeauna vor fi din alea). Si ca daca lucrurile pozitive le estompeaza sau depasesc in relevanta pe cele negative, atunci fiecare este dator sa fie multumit si fericit. Eventual sa mai si savureze cat poate situatia asta.
OK, si atunci de unde atatia oameni cu stare - nefericiti, depresivi, sinucigasi si fleoscaiti? N-ar trebui ca confortul financiar, viata de familie, sanatatea si concediile exotice sa acopere micile necazuri gen: mi-am zgariat masina, copilul a luat locul 2 la concursul de dans pe sarma, nu sunt in stare sa alerg 3 km in 12 min?

Pai nu!
Si am si o teorie noua despre asta.

Ca sa fiu plastic – viata e o tarta de fructe plina cu samburi de rahat (maro). Nu cred ca poti sa tai o felie pe care sa o savurezi linistit si sa eviti vreo bucatica (cat de mica) de kk. Indiferent cine esti si ce (crezi ca) ai realizat, teoria se aplica!

Personal am incercat sa “conduc preventiv” pana la varsta de 33 ani. Asculta de parinti (pana cand esti suficient de mare sa decizi singur ce vrei sa faci) -> fii responsabil pentru ce faci -> alege-ti ceva care te pasioneaza la nebunie si transforma asta in job -> fa tot felul de cretinitati cat esti tanar ca altfel ajungi sa regreti lucrurile pe care nu le-ai facut -> fii cel mai bun in ceea ce faci si oportunitatile vor ajunge in calea ta -> fii calculat cu alegerile importante, incearca sa vezi dincolo de aparente -> controleaza-ti pornirile egocentrice -> nu te lasa purtat de val, dar actioneaza atunci cand se impune.

Nah bun, privind din afara, planul e executat foarte bine. Multe motive de satisfactie si implinire pana in punctul asta. Si cand lucrurile merg foarte bine – primesc o bata de baseball dupa ceafa!
Oau, sunt nauc, nu inteleg nimic, adica cum se poate, de ce mie, dar e absurd, incredibi – Furie, Lehamite, Dezorientare.

Si atunci – inevitabilul se intampla. Constientizezi ca pe lumea asta exista si o dimensiune psihedelica, ascunsa oamenilor care stiu sa faca inmultiri in memorie si sunt in stare sa se orienteze la drum fara harta. Si culmea e ca in aceasta dimensiune (care contrazice toate regulile fizicii) se refugiaza foarte multi oameni care ne inconjoara, unii dintre ei chiar foarte apropiati noua. Iar compasul lor de Bine/Rau este cateodata ghidat de dimensiunea asta, care are polii magnetici inversati.

Si atunci toata logica se duce dracului, si te trezesti neajutorat in fata unor lucruri pe care nu le poti controla si nici nu le intelegi.

Sigur, exista unii care au inteles regulile dimensiunii psihedelice, si in lumea asta au devenit stapani, performanti si artisti. Insa de oricat de multa apreciere se bucura in dimensiunea asta paralela – impozitul la casa si factura la gaz ii aduce constant cu picioarele pe pamant.

joi, 21 februarie 2013

equilibrium


Multa lume isi doreste sa duca o viata echilibrata. Sunt multi care considera ca exista o poteca dreapta prin viata, care te scuteste de belele si scoate la liman (adica la atingerea obiectivelor personale) in cel mai scurt timp posibil si fara energii irosite aiurea. Am si eu o parere personala in legatura cu treaba asta.

miercuri, 23 ianuarie 2013

Asteptari, modele

Au trecut aproximativ 2 ani de cand am auzit de la un amic sintagma: "La voi in oras, am cunoscut destul de multe personaje, dar foarte putine personalitati". Din moment ce imi aduc aminte constant de chestia asta, banuiesc ca a avut un efect puternic asupra mea.

Am tot incercat sa definesc diferenta dintre un personaj, si o personalitate, in viziunea mea. (habar n-am cum vede aceasta diferentiere amicul care a enuntat-o, dar cu prima ocazie incerc sa aflu).
Ambii au dobandit o notorietate consistenta, bazata pe o indeletnicire sau situatie memorabila in care s-au facut remarcati. Si ambii au reusit sa ramana prezenti in memoria colectiva fie prin impactul recurent al creatiei (cum e cazul inventatorilor), fie prin reusite deosebite subsecvente (cum e si cazul sportivilor - inca imi aduc aminte de Sergey Bubka, si altii asemenea).

In cazul in care nu ai fost inzestrat cu vreun creier genial de inventator, ce-ti ramane de facut? Pentru mine totusi cel mai important element care diferentiaza un personaj de o personalitate este o forma de altruism. O personalitate reuseste sa ofere ceva celorlalti din jur, sau sa schimbe cu ceva status quo-ul prin care sa aduca ceva diferit, neasteptat, insa definitiv pozitiv. O personalitate ar trebui sa faca acele lucruri astfel incat sa fie apreciata nu doar pentru ce a reusit sa faca pentru sine, ci mai ales pentru ce a reusit sa ofere celorlalti.
Aceasta initiativa poate lua multe forme, nu ma gandesc exclusiv la contributiile catre fondurile de caritate, ci la elemente cum ar fi: exemple de comportament, inspiratie, ambitie, devotament, sacrificiu, echilibru, etc.

O, si cred ca mai e un lucru extrem de important. Curajul! Mi se pare o conditie obligatorie ca la un moment dat sa ai curajul de a iesi de pe o traiectorie gravitationala si de a-ti asuma un alt mod de comportament, gandire, disciplina, reactie.
Nu cred ca cineva a reusit sa realizeze ceva de care sa fie mandru si bucuros, fara ca din cand in cand sa faca un "leap of faith".

Cand ma refer la curaj, nu ma refer la modul: sa te arunci in cap de pe un pod cu elasticul legat de glezne (desi nici gestul asta nu e complet lipsit de avantaje), ci curajul de a face lucrurile altfel decat majoritatea, asumandu-ti totodata responsabilitatea deschis, daca crezi cu toata inima in demersul tau.

Eu sunt convins de viralitatea unui astfel de comportament. Cu totii vrem sa traim o viata mai buna, intr-un loc mai civilizat, insa asteptam aceasta schimbare de la altii.
N-o sa se intample niciodata!
Trebuie sa fie o generatie de sacrificiu care sa schimbe ceva radical in propriul comportament, acest lucru sa ajunga la cat mai multi oameni din jurul lor care sa incerce sa faca la fel (bineinteles, doar daca aproba si apreciaza aceste lucruri).
N-o sa fie usor - niciodata ceva important nu va fi usor de facut, insa simt ca beneficiile ulterioare estompeaza cu lejeritate eforturile facute initial.

Nota de maxima importanta: nu vei reusi sa faci nimic cu adevarat extraordinar, daca te iei tot timpul in serios. Daca nu poti sa faci un pic misto de tine insuti. Trebuie sa fii pregatit sa renunti la o imagine super-slefuita si sa accepti ca la toti ni se micsoreaza cand facem baie in apa rece, pentru a putea aplica acel curaj de care vorbeam anterior.
(fetele pot sa-si caute singure paralela cu dusul, ca asta nu pare sa fie valabila in cazul lor...)

Ca si concluzie, o fi Timisoara un oras cu mult mai putine personalitati decat Bucurestiul, insa daca devine locul in care oamenii devin altruisti, curajosi si relaxati intr-un numar cat mai mare, pot fi fericit ca traiesc in cel mai minunat loc de pe pamant.

Si apoi le rezolvam imediat si pe-alea cu spitalele, educatia, curatenia, circulatia, aglomeratia, birocratia, etc.

luni, 14 ianuarie 2013

2012 roundup


Trebuie sa recunosc – a fost un an spectaculos. A avut toate ingredientele necesare (multa munca, performante financiare, despartiri amicale, despartiri amare, dezamagiri, reconfirmari, sansa, efort, nervi, apreciere, mister, etc.).

A fost parca un an trait la o intensitate mai mare. Cu cei pe care ii iubesc si apreciez, parca am reusit sa o arat mai bine (ok, exista inca loc de imbunatatiri), iar cei neagreati parca au disparut din peisaj.

A fost un an cu episoade de framantari puternice, dar si cu decizii abrupte.

A fost primul an in care am impus companiei la care lucrez un singur obiectiv anual, fara nici o legatura cu cifre financiare/clienti/contracte, iar 2012 se incheie cu rezultate peste orice asteptare.

A fost un an in care am redescoperit o savoare a vietii, fina si delicata, care te face sa te simti implinit si linistit.

Pot sa spun ca am reusit sa fac lucruri spontane, care au fost si apreciate, culmea....

Am facut lucruri in premiera, am dat o sansa necunoscutului, si am fost cu totul impresionat de ce am descoperit.

A fost un an in care am reactionat oarecum nefiresc in anumite situatii (unii ar zice decizii gresite, incorecte), dar cateodata e bine sa mai faci lucrurile si pe dos!

Au fost si greseli, pe care sunt mandru sa spun ca am avut puterea sa le recunosc (observ ca un numar foarte mic de oameni au capacitatea de a scrie negru pe alb – este greseala mea, atunci cand lucrurile indica acest lucru). Desi nimeni nu vrea sa persiste in greseli, invatatura e mai adanca atunci cand recunosti deschis, decat atunci cand o eschivezi.

Am reusit sa ne consolidam pozitia profesionala in domeniul nostru de activitate in pofida tuturor scepticilor, care numarau zilele in care multinationalele ne vor scoate de pe orbita.

A fost un an al deciziilor curajoase, al riscurilor asumate, in care am aflat ca pentru mine cel mai important lucru este “sentimentul de a doua zi”.

Am inteles ca oamenii sunt diferiti, si fiecare isi poate aduce contributia pozitiva intr-un mod specific, atata vreme cat este condus de sentimente ca si: altruism, optimism, implicare, asumare, incredere, rabdare, pasiune.

Trebuie neaparat sa ma gandesc cum ar trebui sa impart cu cei din jur lucrurile pozitive pe care eu le resimt. Poate ca asta este cea mai importanta lectie pe care trebuie sa o invat (si sa o aplic) pana la sfarsitul acestui nou an - deja suna a obiectiv personal pentru 2013 :)))

Si la sfarsit de an ma mai gandesc la ceva. Cum sa explic mai bine quote-ul The sharpest criticism often goes hand in hand with the deepest idealism and love of country” – Robert Kennedy. (OK, nu ma refer neaparat la sentimentele de patriotism, insa citatul se poate aplica foarte bine in viata profesionala)

vineri, 4 mai 2012

revenire


      OK, a trecut destul de mult timp decat n-am mai scris. Culmea e ca a fost o perioada in care subiectele care merita tratate pe blog abundau, si daca as fi putut sa-mi iau concediu dupa fiecare saptamana din ultimele 2-3 luni, as fi umplut limita de spatiu de la blogspot.com cu balmajelile mele.
      Dar s-o luam incetisor (si metodic...).
A trebuit sa treaca destul de mult timp inainte sa fiu impacat cu ideea ca libertatile si optiunile personale se ingusteaza constant pe masura ce cresc resposabilitatile de la job. Desi poate parea paradoxal (toata lumea invidiaza programul nejustificat, masina de serviciu, cheltuielile decontabile practic nelimitat, biroul spatios cu mult aer conditionat si liniste, decizie discretionara privind orice aspect al convietuirii subalternilor in cele 9 ore petrecute la birou, fara sa mai amintim de salariul rusinos de mare) “colivia” se ingusteaza pe masura ce toate aceste beneficii sporesc. In general, interpretarile si deciziile managerului ar trebui sa fie oarecum acceptate de catre majoritatea persoanelor asupra carora se rasfrang, mai ales intr-o situatie in care angajatii fac parte din “knowledge workers”.
Consider ca nimic nu poate compromite performantele si productivitatea unui om (cel putin in segmentul de activitate in care lucram noi) decat sentimentul ca “Leadership-ul a luat-o pe ulei”, “Seful asta si-a pierdut contactul cu realitatea”, “in loc sa-l preocupe business-ul el bate campii”, etc.
Fiecare decizie luata intr-o situatie importanta trebuie sa fie cumva echilibrata fata de cele 3 colturi ale triunghiului:
  • -  Ceea ce oamenii din anturajul tau percep a fi corect
  • -  Ceea ce toate cartile de management pe care le-ai citit considera corect a fi facut (oamenii aia care le-au scris n-or fi incaruntit degeaba)
  • -  Ceea ce tu insuti consideri ca e corect (esti si tu om, FMM, si mai esti si sef!)
     Cred ca aptidutinile esentiale ies la iveala in momentul in care gasesti raporturile adecvate intre aceste 3 categorii de perceptii/asteptari, pentru situatiile in care cele 3 puncte de vedere sunt divergente. Sigur, aceasta abordare poate acomoda urmatoarele:
  • -          Cateodata mai trebuie sa spargi niste oua ca sa faci omleta
  • -          E important sa fii constant in decizii, si sa urmezi o directie principala
  • -          Niciodata sa nu lasi aprecierile personale private sa-ti influenteze deciziile. E cel mai sigur drum spre pierzanie
                  Despre explicatii si justificari, chestiile astea sunt niste sabii cu doua taisuri: in majoritatea situatiilor are sens sa oferi o oarecare justificare asupra deciziilor luate, sau macar o referire catre contributia la “scopul final”. Asta-i tratamentul cu vitamine. Exista totusi si scenarii in care e mai bine sa nu explicam deciziile luate, desi poate crea o oarecare confuzie initial. Asta-i injectia cu epinefrina.
Sfatul medicului: nu abuzati de epinefrina.

Cel mai important – e destul de greu de acceptat faptul ca exista lucruri pe care nu le vei putea spune niciodata subalternilor, chiar daca ai vrea din toata inima sa o faci, si chiar daca acestia au devenit intre timp prietenii tai.

Later EDIT: scuze de poza cu triunghiul. Am dat pe google "triangle with dot" si asta am gasit. Nu vreau sa se interpreteze nimic masonic aici, nu am nici o legatura. Referitor la orice lucru secret si ascuns, impartasesc opinia omului astuia: "The very word 'secrecy' is repugnant in a free and open society; and we are as a people inherently and historically opposed to secret societies, to secret oaths and to secret proceedings. We decided long ago that the dangers of excessive and unwarranted concealment of pertinent facts far outweighed the dangers, which are cited to justify it." - JFK

vineri, 2 decembrie 2011

Niste optiuni in viata...

Un copil crescut intr-o familie middle-class din Africa de Sud isi urmeaza pasiunea de a face fotografii privind evenimentele rasiale care se petrec in tara de bastina in timpul Apartheidului (anii 80-90). Fotografiile au un impact puternic asupra opiniei publice din tarile dezvoltate (care nu au mai avut conflicte majore de la sfarsitul razboiului din Vietnam), si treptat, fotograful castiga celebritate mondiala. Se muta la New York unde in scurt timp devine acaparat de viata in lumina reflectoarelor, si incepe sa abuzeze de droguri si bautura. Dupa cateva luni se sinucide inhaland monixid de carbon de la esapamentul masinii proprii
Un tanar recrut din armata incearca sa apere un bucatar de culoare intr-o tara “rasista’. Este imediat batut salbatic de confratii lui albi pentru indrazneala de a-i lua apararea unui negru. Traumatizat fiind, are o incercare nereusita de a se sinucide. Isi termina pana la urma stagiul militar, si devine fotograf. Avand pregatire militara, alege sa mearga in zonele de conflict de pe glob pentru a obtine fotografii impresionante. In 1993 face o fotografie care-i va aduce premiul Pulitzer. Totusi, controversele nascute de aceasta fotografie il imping la sinucidere, la 4 luni dupa obtinerea premiului.
Ambele relatari de mai sus se refera la aceeasi persoana – Kevin Carter. Fotografia care i-a adus premiul Pulitzer prezinta un copil care se taraste spre un centru de hrana al Natiunilor Unite in timpul foametei din Sudan. In spatele lui, un corb asteapta finalul inevitabil... (nu vreau sa fac o descriere mai explicita, fotografia o puteti vedea aici). Controversele s-au nascut in momentul in care Kevin Carter a recunoscut ca a plecat din acel loc imediat dupa ce a facut fotografia, si nu stie exact ce s-a intamplat cu copilul. O parte a opiniei publice a fost oripilata de faptul ca fotograful a avut timp sa-si potriveasca aparatul pentru a obtine unghiul perfect, insa nu a avut decenta si umanitatea de a ajuta acel copil.
Ceea ce incerc sa spun este ca in viata/cariera suntem pusi de multe ori in fata unor alegeri importante, aparent definitorii pentru parcursul ulterior. Fie bune sau rele, intr-o masura oarecare benefice sau paguboase, cred ca orice decizie cu care poti sa fi impacat este de preferat inaintea uneia care-ti poate aduce un avantaj personal, insa poate genera remuscari ulterioare. Orice satisfactie financiara, personala, parinteasca sau sportiva poate fi savurata si apreciata doar daca ai o constiinta curata si libera de presiuni.
Incerc sa recitesc acest post de fiecare data cand voi fi pus in situatia de a lua o decizie pe care o voi simti pe moment de importanta majora. Cred ca-mi va face mult mai usoara sarcina... Si nu va temeti, sunt mai multe cai de a obtine ceea ce va doriti. Mai important este sa poti sa te bucuri cat mai mult de ce ai obtinut.