Despre Sportivii din Corporatii

E o deosebire mare intre sportivii de top si bravii nostrii Executivi. Ma intreb oare de ce majoritatea oamenilor admira intr-un mod sincer pe sportivi ca si Novak Djokivici, Lionel Messi, Ronnie O’Sullivan, Vitali Klitscho, Usain Bolt, Ian Thorpe, Kobe Bryant, si altii, insa cand se gandesc la Manageri/Executivi din Corporatii, Banci sau organisme similare, nutresc o oarecare invidie, poate chiar un oarecare dispret…

Pana la urma discutam, in ambele cazuri, despre niste oameni care castiga o gramada de bani, mai multi decat le-ar trebui pentru a duce o viata indestulata. Si unii si altii sunt performanti in domeniul lor de activitate, si si-au demonstrat maiestria in majoritatea ocaziilor.

De ce oare avem sentimente diferite (pe undeva chiar opuse) si nu apreciem efortul si realizarile “executivilor de nivel C” la fel cum o facem pentru sportivi? Sa incercam niste raspunsuri:

-         Motivatia. Sportivii fac ceea ce fac din pasiune. fara o pasiune mistuitoare nu ar putea sa exerseze o miscare sau o lovitura de zeci de mii de ori pana cand ajung sa o faca bine. Si apoi sa o ia de la inceput pentru a obtine o milisecunda in plus. Banii vin abia ulterior (exclusiv success fee, sau bonus de performanta), insa obiectivul unui sportiv este sa devina cat mai bun/cel mai bun din oras, judet, tara, regiune si apoi in lume. Directorii nostrii isi fac activitatea condusi de o pasiune pentru bani. ASa cum sportivii se lupta cu milisecundele sau kilometrii, managerii cauta fara oboseala motive si justificari pentru a obtine mai multi bani, luna de luna si an de an. Obiectivul lor este sa detina proprietati, conturi la banci, recunostinta si admiratie de la semenii lor (atentie, nu de la oameni obisnuiti, ci de la alti manageri care nu pot atinge rezultate similare).

-        Domeniul de activitate. Sportivii se axeaza in general pe un singur sport, pe care-l practica de la 6 ani pana la 30-40 ani. Pariaza totul pe o singura carte. Daca la mijlocul perioadei isi dau seama ca nu pot atinge nivelul de performanta dorit, nu au optiunea de a incerca alt ceva. Cu managerii, lucrurile stau altfel – e complet natural ca un manager sa-si schimbe domeniul de activitate la fiecare 3-4 ani. Azi la o companie de medicamente, maine la o fabrica de ambalaje, apoi la o retea de retail si la o fabrica de profile metalice.

-        Asumarea meritelor. Mai ales la sporturile individuale, e destul de clar cine se face vinovat de victorii si de infrangeri. In cazul directorilor, orice proiect nerealizat poate atrage raspunderea finala din partea unor nefeciti care au executat niste ordine proaste. Sau orice sclipire de inspiratie din partea vreunui “invizibil” de la tehnic/vanzari il poate propulsa pe manager pe noi culmi de bonusare si incentivare

-        Alternative. Un sportiv (mai ales in anumite sporturi) isi poate rata intreaga cariera intr-o clipa de neatentie. Un picior rupt, un umar dislocat sau o mana fracturata poate insemna finalul carierei sale. O infrangere rusinoasa poate insemna sfarsitul carierei pentru un boxer sau ciclist. Un manager, cand vede ca lucrurile au luat-o pe o panta descendenta (iar acesta va vedea intotdeauna acest lucru inaintea altora) va incepe sa-si pregateasca o “mutare strategica” intr-o alta organizatie. Pe parcursul cautarilor va porni generatorul de aburi pentru a amagi potentialul angajator, pentru a-si supra-evalua realizarile si momentum-ul companiei din care face parte. Va justifica intentia de plecare prin “cautarea unei noi provocari” (sa scape din rahatul in care era bagat) intr-un mediu mai challenging (mai bine platit)

Ati observat pana acum ca un executiv pe masura ce urca pe ierarhia imbogatitilor renunta la timidele incercari de a practica vreun sport (De echipa sau individual)? Si odata ajuns in top (undeva unde e foarte mandru de el) s-a terminat si cu sporturile. 

P.S. NU, Golf-ul nu e un sport. E o pierdere de vreme pentru niste geriatrici plini de colesterol carora li s-a mulat scaunul din birou pe coloana vertebrala; si o posibilitate de a-si etala noile masini, ceasuri si haine cu preturi absurde.

BTW - sunt si eu un manager (poate mediocru). Sunt responsabil direct pentru 10 oameni, alaturi de care ma simt foarte bine in fiecare zi, facand ceea ce ne place. Era o perioada (e drept - foarte scurta) in care imi doream si eu sa ajung sa castig 200.000 EUR / an aplicand cu succes proceduri si tehnici manageriale. Ma bucur ca am inteles la timp ca acest lucru inseamna sa sacrific ceea ce am acum, si ca mi-a trecut repede.