revenire

      OK, a trecut destul de mult timp decat n-am mai scris. Culmea e ca a fost o perioada in care subiectele care merita tratate pe blog abundau, si daca as fi putut sa-mi iau concediu dupa fiecare saptamana din ultimele 2-3 luni, as fi umplut limita de spatiu de la blogspot.com cu balmajelile mele.

      Dar s-o luam incetisor (si metodic...).

A trebuit sa treaca destul de mult timp inainte sa fiu impacat cu ideea ca libertatile si optiunile personale se ingusteaza constant pe masura ce cresc resposabilitatile de la job. Desi poate parea paradoxal (toata lumea invidiaza programul nejustificat, masina de serviciu, cheltuielile decontabile practic nelimitat, biroul spatios cu mult aer conditionat si liniste, decizie discretionara privind orice aspect al convietuirii subalternilor in cele 9 ore petrecute la birou, fara sa mai amintim de salariul rusinos de mare) “colivia” se ingusteaza pe masura ce toate aceste beneficii sporesc. In general, interpretarile si deciziile managerului ar trebui sa fie oarecum acceptate de catre majoritatea persoanelor asupra carora se rasfrang, mai ales intr-o situatie in care angajatii fac parte din “knowledge workers”.

Consider ca nimic nu poate compromite performantele si productivitatea unui om (cel putin in segmentul de activitate in care lucram noi) decat sentimentul ca “Leadership-ul a luat-o pe ulei”, “Seful asta si-a pierdut contactul cu realitatea”, “in loc sa-l preocupe business-ul el bate campii”, etc.

Fiecare decizie luata intr-o situatie importanta trebuie sa fie cumva echilibrata fata de cele 3 colturi ale triunghiului:

• -  Ceea ce oamenii din anturajul tau percep a fi corect
• -  Ceea ce toate cartile de management pe care le-ai citit considera corect a fi facut (oamenii aia care le-au scris n-or fi incaruntit degeaba)
• -  Ceea ce tu insuti consideri ca e corect (esti si tu om, FMM, si mai esti si sef!)

     Cred ca aptidutinile esentiale ies la iveala in momentul in care gasesti raporturile adecvate intre aceste 3 categorii de perceptii/asteptari, pentru situatiile in care cele 3 puncte de vedere sunt divergente. Sigur, aceasta abordare poate acomoda urmatoarele:

• -          Cateodata mai trebuie sa spargi niste oua ca sa faci omleta
• -          E important sa fii constant in decizii, si sa urmezi o directie principala
• -          Niciodata sa nu lasi aprecierile personale private sa-ti influenteze deciziile. E cel mai sigur drum spre pierzanie

                  Despre explicatii si justificari, chestiile astea sunt niste sabii cu doua taisuri: in majoritatea situatiilor are sens sa oferi o oarecare justificare asupra deciziilor luate, sau macar o referire catre contributia la “scopul final”. Asta-i tratamentul cu vitamine. Exista totusi si scenarii in care e mai bine sa nu explicam deciziile luate, desi poate crea o oarecare confuzie initial. Asta-i injectia cu epinefrina.

Sfatul medicului: nu abuzati de epinefrina.

Cel mai important – e destul de greu de acceptat faptul ca exista lucruri pe care nu le vei putea spune niciodata subalternilor, chiar daca ai vrea din toata inima sa o faci, si chiar daca acestia au devenit intre timp prietenii tai.

Later EDIT: scuze de poza cu triunghiul. Am dat pe google "triangle with dot" si asta am gasit. Nu vreau sa se interpreteze nimic masonic aici, nu am nici o legatura. Referitor la orice lucru secret si ascuns, impartasesc opinia omului astuia: "The very word 'secrecy' is repugnant in a free and open society; and we are as a people inherently and historically opposed to secret societies, to secret oaths and to secret proceedings. We decided long ago that the dangers of excessive and unwarranted concealment of pertinent facts far outweighed the dangers, which are cited to justify it." - JFK