Asteptari, modele

Au trecut aproximativ 2 ani de cand am auzit de la un amic sintagma: "La voi in oras, am cunoscut destul de multe personaje, dar foarte putine personalitati". Din moment ce imi aduc aminte constant de chestia asta, banuiesc ca a avut un efect puternic asupra mea.

Am tot incercat sa definesc diferenta dintre un personaj, si o personalitate, in viziunea mea. (habar n-am cum vede aceasta diferentiere amicul care a enuntat-o, dar cu prima ocazie incerc sa aflu).
Ambii au dobandit o notorietate consistenta, bazata pe o indeletnicire sau situatie memorabila in care s-au facut remarcati. Si ambii au reusit sa ramana prezenti in memoria colectiva fie prin impactul recurent al creatiei (cum e cazul inventatorilor), fie prin reusite deosebite subsecvente (cum e si cazul sportivilor - inca imi aduc aminte de Sergey Bubka, si altii asemenea).

In cazul in care nu ai fost inzestrat cu vreun creier genial de inventator, ce-ti ramane de facut? Pentru mine totusi cel mai important element care diferentiaza un personaj de o personalitate este o forma de altruism. O personalitate reuseste sa ofere ceva celorlalti din jur, sau sa schimbe cu ceva status quo-ul prin care sa aduca ceva diferit, neasteptat, insa definitiv pozitiv. O personalitate ar trebui sa faca acele lucruri astfel incat sa fie apreciata nu doar pentru ce a reusit sa faca pentru sine, ci mai ales pentru ce a reusit sa ofere celorlalti.
Aceasta initiativa poate lua multe forme, nu ma gandesc exclusiv la contributiile catre fondurile de caritate, ci la elemente cum ar fi: exemple de comportament, inspiratie, ambitie, devotament, sacrificiu, echilibru, etc.

O, si cred ca mai e un lucru extrem de important. Curajul! Mi se pare o conditie obligatorie ca la un moment dat sa ai curajul de a iesi de pe o traiectorie gravitationala si de a-ti asuma un alt mod de comportament, gandire, disciplina, reactie.
Nu cred ca cineva a reusit sa realizeze ceva de care sa fie mandru si bucuros, fara ca din cand in cand sa faca un "leap of faith".

Cand ma refer la curaj, nu ma refer la modul: sa te arunci in cap de pe un pod cu elasticul legat de glezne (desi nici gestul asta nu e complet lipsit de avantaje), ci curajul de a face lucrurile altfel decat majoritatea, asumandu-ti totodata responsabilitatea deschis, daca crezi cu toata inima in demersul tau.

Eu sunt convins de viralitatea unui astfel de comportament. Cu totii vrem sa traim o viata mai buna, intr-un loc mai civilizat, insa asteptam aceasta schimbare de la altii.
N-o sa se intample niciodata!
Trebuie sa fie o generatie de sacrificiu care sa schimbe ceva radical in propriul comportament, acest lucru sa ajunga la cat mai multi oameni din jurul lor care sa incerce sa faca la fel (bineinteles, doar daca aproba si apreciaza aceste lucruri).
N-o sa fie usor - niciodata ceva important nu va fi usor de facut, insa simt ca beneficiile ulterioare estompeaza cu lejeritate eforturile facute initial.

Nota de maxima importanta: nu vei reusi sa faci nimic cu adevarat extraordinar, daca te iei tot timpul in serios. Daca nu poti sa faci un pic misto de tine insuti. Trebuie sa fii pregatit sa renunti la o imagine super-slefuita si sa accepti ca la toti ni se micsoreaza cand facem baie in apa rece, pentru a putea aplica acel curaj de care vorbeam anterior.
(fetele pot sa-si caute singure paralela cu dusul, ca asta nu pare sa fie valabila in cazul lor...)

Ca si concluzie, o fi Timisoara un oras cu mult mai putine personalitati decat Bucurestiul, insa daca devine locul in care oamenii devin altruisti, curajosi si relaxati intr-un numar cat mai mare, pot fi fericit ca traiesc in cel mai minunat loc de pe pamant.

Si apoi le rezolvam imediat si pe-alea cu spitalele, educatia, curatenia, circulatia, aglomeratia, birocratia, etc.

2012 roundup

Trebuie sa recunosc – a fost un an spectaculos. A avut toate ingredientele necesare (multa munca, performante financiare, despartiri amicale, despartiri amare, dezamagiri, reconfirmari, sansa, efort, nervi, apreciere, mister, etc.).

A fost parca un an trait la o intensitate mai mare. Cu cei pe care ii iubesc si apreciez, parca am reusit sa o arat mai bine (ok, exista inca loc de imbunatatiri), iar cei neagreati parca au disparut din peisaj.

A fost un an cu episoade de framantari puternice, dar si cu decizii abrupte.

A fost primul an in care am impus companiei la care lucrez un singur obiectiv anual, fara nici o legatura cu cifre financiare/clienti/contracte, iar 2012 se incheie cu rezultate peste orice asteptare.

A fost un an in care am redescoperit o savoare a vietii, fina si delicata, care te face sa te simti implinit si linistit.

Pot sa spun ca am reusit sa fac lucruri spontane, care au fost si apreciate, culmea....

Am facut lucruri in premiera, am dat o sansa necunoscutului, si am fost cu totul impresionat de ce am descoperit.

A fost un an in care am reactionat oarecum nefiresc in anumite situatii (unii ar zice decizii gresite, incorecte), dar cateodata e bine sa mai faci lucrurile si pe dos!

Au fost si greseli, pe care sunt mandru sa spun ca am avut puterea sa le recunosc (observ ca un numar foarte mic de oameni au capacitatea de a scrie negru pe alb – este greseala mea, atunci cand lucrurile indica acest lucru). Desi nimeni nu vrea sa persiste in greseli, invatatura e mai adanca atunci cand recunosti deschis, decat atunci cand o eschivezi.

Am reusit sa ne consolidam pozitia profesionala in domeniul nostru de activitate in pofida tuturor scepticilor, care numarau zilele in care multinationalele ne vor scoate de pe orbita.

A fost un an al deciziilor curajoase, al riscurilor asumate, in care am aflat ca pentru mine cel mai important lucru este “sentimentul de a doua zi”.

Am inteles ca oamenii sunt diferiti, si fiecare isi poate aduce contributia pozitiva intr-un mod specific, atata vreme cat este condus de sentimente ca si: altruism, optimism, implicare, asumare, incredere, rabdare, pasiune.

Trebuie neaparat sa ma gandesc cum ar trebui sa impart cu cei din jur lucrurile pozitive pe care eu le resimt. Poate ca asta este cea mai importanta lectie pe care trebuie sa o invat (si sa o aplic) pana la sfarsitul acestui nou an - deja suna a obiectiv personal pentru 2013 :)))

Si la sfarsit de an ma mai gandesc la ceva. Cum sa explic mai bine quote-ul “The sharpest criticism often goes hand in hand with the deepest idealism and love of country” – Robert Kennedy. (OK, nu ma refer neaparat la sentimentele de patriotism, insa citatul se poate aplica foarte bine in viata profesionala)