marți, 18 octombrie 2011

CEOi concediati! Vai mama lor!

Sa va dau doua exemple:


LEO Apotheker a fost CEO la HP (un gigant in industria IT, pentru cine nu stie) aproximativ 10 luni si jumatate. A fost concediat la 2 saptamani dupa ce a anuntat ca HP va renunta la divizia de calculatoare, va opri dezvoltarea propriei platforme de software pentru telefoane mobile, si va plati aproximativ 10 miliarde de dolari pentru  o companie de software cu o cifra de afaceri anuala de 1 miliard. In ziua in care a facut acele anunturi, actiunile HP la bursa au scazut cu 20%. In perioada (scurta de altfel) in care el a condus destinele companiei, actiunile HP au scazut cu 40%.
Acum fiti atenti: pentru “performantele” obtinute, a primi un bonus de despartire de 7,2 milioane de USD. Asta dupa ce la angajare a primit 4 milioane USD bonus de instalare, inca 4,6 milioane USD suma de cheltuit cu relocarea, si un salariu de 1,2 milioane USD / an.
Pe scurt: in 10 luni, compania a pierdut aproximativ 35 miliarde USD din capitalizarea la bursa, insa el a incasat cel putin 17 milioane USD.


Carol Bartz a fost numita CEO la Yahoo! (messengerul cu aspiratii de google) la inceputul lui 2009. Dupa un an (in care a reusit sa concedieze 1600 oameni), a fost numita “cel mai supra-platit CEO din lume”*1, castigand aproximativ 47 milioane $ in primul an. Carol a fost numita CEO la Yahoo dupa ce fostul executiv a respins oferta lui Microsoft de achizitonare la 46 miliarde USD. Dupa doi ani si jumatate sub condurecea lui Bartz, Yahoo mai valoareaza aproximativ 30% din suma avansata de Microsoft. Cu toate astea, d-na CEO a mai primit 10 milioane USD drept “cadou de despartire”


Nu vi se par putin disproportionate sumele acestea? vorbim de o gramada de bani platiti unor oameni care in mod clar nu au facut performante notabile, ba chiar mai mult, au adus niste companii intr-o stare mult mai precara decat le-au gasit cand s-au angajat (cel putin judecand dupa aparentele pietelor).
Poate ca ar trebui ca fiecare CEO al companiilor listate la bursa sa fie platiti cu salariul mediu din compania respectiva, si sa aibe ca si unic mecanism de suplimentare a veniturilor procent din cresterea veniturilor/profiturilor companiei de la an la an (stock options, produse derivate, etc.). Atunci sa vedeti motivare si incentivare pentru Executivi!

*1 La polul opus s-a aflat un CEO celebru, care timp de 12 ani a fost platit cu un salariu de 1 USD / an. Culmea este ca acest CEO a determinat o evolutie spectaculoasa a companiei sale (devenind una dintre cele mai mari 10 companii din lume), si a reusit sa influenteze viata a zeci de milioane de oameni care folosesc produsele create de aceasta. Si nu, nu a fost concediat de board...

vineri, 14 octombrie 2011

Despre Sportivii din Corporatii

E o deosebire mare intre sportivii de top si bravii nostrii Executivi. Ma intreb oare de ce majoritatea oamenilor admira intr-un mod sincer pe sportivi ca si Novak Djokivici, Lionel Messi, Ronnie O’Sullivan, Vitali Klitscho, Usain Bolt, Ian Thorpe, Kobe Bryant, si altii, insa cand se gandesc la Manageri/Executivi din Corporatii, Banci sau organisme similare, nutresc o oarecare invidie, poate chiar un oarecare dispret…
Pana la urma discutam, in ambele cazuri, despre niste oameni care castiga o gramada de bani, mai multi decat le-ar trebui pentru a duce o viata indestulata. Si unii si altii sunt performanti in domeniul lor de activitate, si si-au demonstrat maiestria in majoritatea ocaziilor.
De ce oare avem sentimente diferite (pe undeva chiar opuse) si nu apreciem efortul si realizarile “executivilor de nivel C” la fel cum o facem pentru sportivi? Sa incercam niste raspunsuri:
-         Motivatia. Sportivii fac ceea ce fac din pasiune. fara o pasiune mistuitoare nu ar putea sa exerseze o miscare sau o lovitura de zeci de mii de ori pana cand ajung sa o faca bine. Si apoi sa o ia de la inceput pentru a obtine o milisecunda in plus. Banii vin abia ulterior (exclusiv success fee, sau bonus de performanta), insa obiectivul unui sportiv este sa devina cat mai bun/cel mai bun din oras, judet, tara, regiune si apoi in lume. Directorii nostrii isi fac activitatea condusi de o pasiune pentru bani. ASa cum sportivii se lupta cu milisecundele sau kilometrii, managerii cauta fara oboseala motive si justificari pentru a obtine mai multi bani, luna de luna si an de an. Obiectivul lor este sa detina proprietati, conturi la banci, recunostinta si admiratie de la semenii lor (atentie, nu de la oameni obisnuiti, ci de la alti manageri care nu pot atinge rezultate similare).
-        Domeniul de activitate. Sportivii se axeaza in general pe un singur sport, pe care-l practica de la 6 ani pana la 30-40 ani. Pariaza totul pe o singura carte. Daca la mijlocul perioadei isi dau seama ca nu pot atinge nivelul de performanta dorit, nu au optiunea de a incerca alt ceva. Cu managerii, lucrurile stau altfel – e complet natural ca un manager sa-si schimbe domeniul de activitate la fiecare 3-4 ani. Azi la o companie de medicamente, maine la o fabrica de ambalaje, apoi la o retea de retail si la o fabrica de profile metalice.
-        Asumarea meritelor. Mai ales la sporturile individuale, e destul de clar cine se face vinovat de victorii si de infrangeri. In cazul directorilor, orice proiect nerealizat poate atrage raspunderea finala din partea unor nefeciti care au executat niste ordine proaste. Sau orice sclipire de inspiratie din partea vreunui “invizibil” de la tehnic/vanzari il poate propulsa pe manager pe noi culmi de bonusare si incentivare
-        Alternative. Un sportiv (mai ales in anumite sporturi) isi poate rata intreaga cariera intr-o clipa de neatentie. Un picior rupt, un umar dislocat sau o mana fracturata poate insemna finalul carierei sale. O infrangere rusinoasa poate insemna sfarsitul carierei pentru un boxer sau ciclist. Un manager, cand vede ca lucrurile au luat-o pe o panta descendenta (iar acesta va vedea intotdeauna acest lucru inaintea altora) va incepe sa-si pregateasca o “mutare strategica” intr-o alta organizatie. Pe parcursul cautarilor va porni generatorul de aburi pentru a amagi potentialul angajator, pentru a-si supra-evalua realizarile si momentum-ul companiei din care face parte. Va justifica intentia de plecare prin “cautarea unei noi provocari” (sa scape din rahatul in care era bagat) intr-un mediu mai challenging (mai bine platit)
Ati observat pana acum ca un executiv pe masura ce urca pe ierarhia imbogatitilor renunta la timidele incercari de a practica vreun sport (De echipa sau individual)? Si odata ajuns in top (undeva unde e foarte mandru de el) s-a terminat si cu sporturile. 

P.S. NU, Golf-ul nu e un sport. E o pierdere de vreme pentru niste geriatrici plini de colesterol carora li s-a mulat scaunul din birou pe coloana vertebrala; si o posibilitate de a-si etala noile masini, ceasuri si haine cu preturi absurde.
BTW - sunt si eu un manager (poate mediocru). Sunt responsabil direct pentru 10 oameni, alaturi de care ma simt foarte bine in fiecare zi, facand ceea ce ne place. Era o perioada (e drept - foarte scurta) in care imi doream si eu sa ajung sa castig 200.000 EUR / an aplicand cu succes proceduri si tehnici manageriale. Ma bucur ca am inteles la timp ca acest lucru inseamna sa sacrific ceea ce am acum, si ca mi-a trecut repede.

vineri, 7 octombrie 2011

Primul post

Salutare,

desi lucrez in domeniul IT de vreo 15 ani, si in activitatea desfasurata ma straduiesc sa fiu mereu la curent cu noile tendinte (performantele companiei la care lucrez depind in mare masura de asta), in viata personala sunt un tip mai degraba conservator. Zic asta pentru ca nu am cont de facebook, pe linkedin nu am aparut decat in urma cu 6 luni (si atunci dintr-o necesitate legata de job), am un telefon vechi de vreo 2-3 ani (nu vreau sa aud de iPhone/iPad si alte dracii), iar acesta este primul blog pe care voi incerca sa-l actualizez cu postari noi, in limita timpului si a inspiratiei.

Nu vreau sa vorbesc despre tehnologii IT, cat mai degraba despre viata intr-o companie din domeniul asta, si evolutia unui om implicat intr-o astfel de organizatie. Pe parcursul celor 15 ani am cunoscut oameni care mi-au lasat o impresie puternica, unii de la care am avut de invatat multe lucruri, si sunt fericit sa spun ca sunt inca coleg cu multi dintre ei.

Desi in momentul de fata sunt intr-o pozitie din care as putea (ar trebui) sa judec (evaluez) alti oameni, prin acest blog incerc sa dau altora posibilitatea de a ma evalua pe mine.
Mai e si un sentiment de a incerca sa dai inapoi comunitatii o particica din ce ai primit, pentru a te forma ca si personalitate.